Nu am mai inspirat praful în care zac minţile luminate ale lumii. Nu am mai simţit emoţia răsfoirii unei cărţi pe care un copil şi-a haşurat citatele ce i s-au părut importante ori un bunic i-a scris o dedicaţie.
De fiecare dată fac greşeala de-a trece mai departe. De-a încerca să-mi imaginez ce-i în spatele acelor cărţi ponosite. Cine le-a avut? De ce? Unde le-a ţinut? Îşi mai aminteşte de ele vreodată, de citatul haşurat cu mină de creion tocit ori de dedicaţia scrisă de bunic cu litere tremurate? De ce le-a dat? O fi plecat din ţară. N-o mai fi avut bani să trăiască. Ori poate c-a făcut prea mulţi bani şi crede că ceea ce-a citit şi l-a format nu are valoare.
Încerc să-mi imaginez poveştile vieţii lor. Aşa cum fac atunci când merg pe stradă ori în troleu. Îi analizez. Orice mişcare, orice privire, orice cută a hainei îmi atrage atenţia. Şi le creez deja povestea. Încă n-am avut curajul de-ai întreba direct. Dar poate că va veni şi acea zi.
Şi pentru cei care vor să redescopere mirosul de cerneală pe foi îngălbenite şi stau în Piatra Neamţ există două anticariate în oraş. Nu ştiu străzile, dar primul şi cel mai vechi (cel care era înainte lângă Anna Spa) este acum în sediul TLSIT, în zona din spatele Bisericii Precista Veche şi din spatele Liceului de Artă. Iar cel de-al doilea e pe o stradă paralelă cu piaţa Bistriţa, printre blocuri, pe strada de dinaintea intersecţiei de la Gostat. Stau mai bine cu orientarea în spaţiu decât cu explicaţiile 
